Noutăți

« Назад

Moratoriul asupra controlului de stat, prelungit pentru încă trei luni

Guvernul a aprobat, în şedinţa de 29.07.2016, prelungirea moratoriului instituit asupra controlului de stat cu încă trei luni, începând cu 1 iulie 2016. Măsura vine să asigure condiţii favorabile pentru dezvoltarea mediului de afaceri şi previne abuzurile sau verificările neîntemeiate în ceea ce-i privește pe antreprenori.

Pe perioada moratoriului, controalele pot fi efectuate doar dacă intervin situaţii de pericol asupra vieţii, sănătăţii, ordinei publice, securităţii economice sau asupra mediului.

 

Reamintim că, la începutul mandatului său în funcţia de şef al Executivului, Pavel Filip a solicitat introducerea unui moratoriu la controalele efectuate de organele de stat din subordinea Guvernului.

 

Pe lângă aceasta, Cabinetul de miniştri a elaborat şi aprobat mai multe modificări la legislaţie, în scopul asigurării transparenţei şi eficientizării controlului de stat, inclusiv prin reducerea numărului instituţiilor abilitate cu funcţii de control, a actelor permisive şi diminuarea poverii administrative asupra mediului de afaceri.