Noutăți

« Înapoi

Registrul de Stat al Controalelor este funcţional

Primele cinci instituţii abilitate cu funcţie de control sunt deja integrate cu Registrul de Stat al Controalelor.

Camera de Licenţiere, Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Agenţia Naţională a Turismului, Agenţia Naţională „Transport Auto" şi IMSP Dispensarul Republican de Narcologie sunt primele cinci instituţii care s-au integrat cu Registrul de Stat al Controalelor.

După cum s-a comunicat anterior, Registrul de Stat al Controalelor este o platformă online comună care permite organelor abilitate cu funcție de control automatizarea planificării controalelor și a evidenței efectuării controaleor planificate și inopinate, precumși automatizarea publicării acestora pe portalul https://controale.gov.md.
Platforma dată are intenţia să aducă o mai mare transparenţă în Controalele de Stat şi să prevină corupţia, venind în susţinerea mediului de afaceri. Până în luna septembrie mai urmează ca alte 16 organe abilitate cu funcţie de control să fie integrate în Registrul de Stat al Controalelor. 
Din punct de vedere tehnic, platforma va genera un grafic trimestrial unic al controalelor, care va fi disponibil public pe portalul https://controale.gov.md, împreună cu datele din registrele controalelor ale celor 21 de instituții abilitate cu funcție de control din Republica Moldova. Prin automatizarea procesului de planificare și evidență sunt evitate controalele abuzive, repetate și nejustificate. Astfel, sistemul:

  • identifică, în mod automat, suprapunerea controalelor planificatede mai multe organe de control asupra aceluiași agent economic;
  • semnalează încălcarea prevederilor legislative de către un organ de control (spre exemplu, în cazul apariției în grafic, a unor controale repetate, nejustificate, din partea unui organ de control la unul și același agent economic, în decurs de un an);
  • oferă fiecărui agent economic posibilitatea de a ține condica controalelor în format electronic, transformându-se astfel într-un instrument eficient de planificare și organizare a activității de antreprenoriat;
  • permite circulația electronică, interinstituțională a documentelor aferente întregului ciclu de control: planificare- decizie- delegație- act de control.

La 48 ore de la efectuarea controlului, informațiile de bază aferente controlului vor fi făcute publice pe portalul https://controale.gov.md. Odată cu centralizarea datelor se anulează cheltuielile pentru administrarea registrelor individuale și problemele de interoperabilitate dintre sistemele informatice ale autorităților de control.

Fiind un sistem integrat de procesare a documentelor și, totodată, un proces digitizat, transparent, de planificare și raportare a controalelor, Registrul de Stat al Controalelor redefinește activitatea de control. Odată cu instituirea lui se realizează încă un pas important în procesul de tranziție către o societate informațională.
Lansarea sistemului informațional automatizat „Registrul de Stat al Controalelor" este parte a proiectului de e-Transformare a Guvernării, susținut de Banca Mondială și implementat de către Cancelaria de Stat cu suportul Centrului de Guvernare Electronică și al Centrului de Telecomunicații Speciale.
Celelalte autorităţi abilitate cu funcţie de control care urmează să fie integrate cu Registrul de Stat al controalelor până în data de 1 septembrie  2014 sunt:

1. Casa Naţională de Asigurări Sociale
2. Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice
3. Inspectoratul Farmaceutic și Dispozitivelor Medicale din cadrul Agenţiei Medicamentulu
4. Agentia Nationala pentru Siguranta Alimentelor
5. Inspectoratul Ecologic de Stat
6. Inspecţia de Stat în Construcţii
7. Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Producţiei Alcoolice
8. Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor
9. Autoritatea Aeronautică Civilă
10. Inspectoratul Energetic de Stat
11. Inspectoratul de Stat al Muncii
12. Inspectoratul de Stat Supraveghere Geodezică și Regim din subordinea Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru
13. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale
14. Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industriale Periculoase
15. Consiliul Concurentei
16. Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor