Noutăți

« Înapoi

La 20 septembrie 2019 a avut loc ședința comună

La 20 septembrie 2019, a avut loc ședința comună cu reprezentanții Cancelariei de stat, Ministerul Economiei și Infrastructurii, Băncii Mondiale și Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare.
 
În cadrul ședinței sa discutat despre necesitatea implementării și conformării Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare la prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.
 
Urmare a ședinței sa constatat că agenția va elabora actele normative necesare pentru implementare Legii nr. 131/2012 (Metodologiile de efectuare a controalelor de stat în baza analizei criteriilor de risc, listele de verificare), precum și crea/consolida o subdiviziune în cadrul autorității menționate pentru exercitarea funcțiilor de control.