Noutăți

« Back

Apelurile parvenite la Linia Guvernului (022) 823 - 823

De la lansare și pînă la data de 31 mai curent, operatorii de la Linia Guvernului (022) 823 – 823 au preluat 505 apeluri (4februarie-31mai). În luna mai 2016 au fost preluate 88 de apeluri, cu durata medie a unui apel de 1,50 minute. 


Întrebările parvenite au avut ca obiect de referință moratoriul asupra controlului de stat, lista instituțiilor care nu au dreptul de a efectua controale, precum și excepțiile de la prevederile legii.  

Pe parcursul lunii mai, au parvenit doar două apeluri, care au relatat, în opinia reclamanților  abuzuri din partea organelor de control. Unul din cazuri a vizat  Ministerul Afacerilor Interne, agentul economic din Căușeni a prezentat informația detaliată care a fost redirecționată către Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI pentru a fi investigată.

                Al doilea caz a vizat Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Deși reclamantul a dorit să fie anonim, informația care s-a obținut a fost transmisă FISC-ului pentru examinare și acțiuni ce se impun.

                În luna mai curent numărul de accesări ale portalului public "controale.gov.md" a continuat să fie în creștere și a înregistrat următorii indicatori:  

  -numărul de vizualizări a crescut de la 3603 în luna aprilie la -  7894;

  -numărul de sesiuni a crescut- 2123, comparativ cu 987 sesiuni în luna precedentă;

  -1376  utilizatori permanenți, sau cu 657 de utilizatori mai mulți în comparație cu luna aprilie;

  - vizite noi – 78,76%.

 

Site-ul  a fost accesat de către utilizatori atît din țară, cît și de peste hotare: Romania, Federația Rusă, SUA, Canada, Marea Britanie, Grecia, Olanda și Italia.