Noutăți

La 20 septembrie 2019 a avut loc ședința comună

La data de 12 septembrie 2019, a avut loc ședința comună dintre reprezentanții Cancelariei de Stat, Ministerului Economiei și Infrastructurii, Băncii Mondiale și Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. În cadrul ședinței sa discutat despre necesitatea implementării și conformării Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal la prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător. Urmare a...

La data de 19 septembrie 2019 a avut loc ședința comună

La data de 19 septembrie 2019, a avut loc ședința comună cu reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Centrului pentru Implementarea Reformelor, Băncii Mondiale, Cancelariei de Stat și organelor de control responsabile de domeniul securității şi sănătății în muncă, prezidată de către Secretarul General al Guvernului, dl Andrei SPÎNU.   Subiectul ședinței fiind modul de respectare a prevederilor Legii...

La 20 septembrie 2019, a avut loc ședința comună

La 20 septembrie 2019, a avut loc ședința comună cu reprezentanții Cancelariei de stat, Ministerul Economiei și Infrastructurii, Băncii Mondiale și Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare.   În cadrul ședinței sa discutat despre necesitatea implementării și conformării Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare la prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.   ...

Anunț - Lista asociațiilor care desfășoara activități cu relevanță pentru organele de control

Întru respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.380 din 25.04.2018 cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea Consiliului pentru soluţionarea disputelor în cadrul organelor de control , Cancelaria de Stat a întocmit lista asociațiilor din cadrul mediului de afaceri ce întrunesc membri care desfășoara activități cu relevanță pentru organele de control (vezi aici…documentul word). Totodată, asociațiile ce nu se regăsesc în lista de mai sus,...

Schimb de experiență între Republica Moldova și Ucraina în domeniul controlului de stat

O delegație din partea Serviciului de Reglementare de Stat al Ucrainei, aflată în vizită de studiu la Chișinău, a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții Serviciului monitorizarea controalelor de stat a Cancelariei de Stat. Discuțiile s - au axat pe experiența Republicii Moldova în dome niul reformei regulatorii și, în special, a controlului de stat. În cadrul ședinței, specialiștii ucraineni și reprezentanții Cancelariei de Stat au abordat aspecte importante ce...

Linia Guvernului privind controlul de stat – Suport pentru întreprinzători

În primul trimestru al anului 2017, Cancelaria de Stat a recepţionat 341 de apeluri prin intermediul Liniei Guvernului privind controlul de stat. Subiectele de interes au vizat: aplicarea cadrului normativ din domeniul controalelor de stat și a noilor modificări operate asupra acesteia, consultații privind acțiunile unor organe de control în procesul de control. De asemenea, la Linia Guvernului au fost recepționate apeluri cu subiecte ce depășesc domeniul de competență al...

Comunicat - Agenţii economici pot evalua instituţiile de control prin intermediul unui Chestionar online

În contextul evaluării reformelor guvernamentale prin intermediul unei fișe de punctaj transparente și comprehensive (Scorecard), începând cu luna septembrie 2016, pe portalul public al Registrului de Stat al Controalelor (https://controale.gov.md) a fost plasat un sondaj. Chestionarul este compus din 3 întrebări, care urmăresc evaluarea conţinutului informaţional pe portalul controale.gov.md sau pe paginile web ale instituțiilor, precum şi a nivelului de accesibilitate a...

Comunicat - A fost elaborat și publicat Raportul privind activitatea de supraveghere a controalelor de stat în anul 2016

Serviciul monitorizarea controalelor de stat a Cancelariei de Stat a elaborat și publicat Raportul privind activitatea de supraveghere a controalelor de stat în anul 2016. Raportul poate fi accesat la rubrica "Rapoarte" sau direct prin accesarea link-ului  https://controale.gov.md/rapoarte . 

Notă informativă privind efectuarea controalelor de stat în anul 2016

NOTĂ INFORMATIVĂ privind efectuarea controalelor de stat în anul 2016 Serviciul monitorizarea controalelor de stat informează că în anul 2016, numărul controalelor de stat efectuate de către organele abilitate cu funcții de control, care cad sub incidența Legii nr. 131 din 08 iunie 2012 "privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător", s-a micșorat cu 38% față de anul 2015. Analizând figurile 1 și 2, putem evidenția următoarele constatări: ...

Instruire cu privire la asigurarea funcționării Registrului de Stat al Controalelor la Agenția Protecția Consumatorilor

Serviciul monitorizarea controalelelor de stat din candrul Cancelariei de Stat în comun cu Centrul de Guvernare Electronică au dat curs unei instruiri privind asigurarea funcționării Registrului de stat al controalelor la sediul Agenției Protecției Consumatorilor. Scopul acestei instruiri a fost familiarizarea inspectorilor din cadrul Agenției cu procedura de înregistrare a controalelor în sistemul automatizat Registrul de Stat a Controalelor în scopul implementării eficiente a...

A întrat în vigoare Legea nr.230 din 23 septembrie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative

Legea nr.230 din 23 septembrie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative a fost publicată pe data de 28 octombrie curent în Monitorul Oficial (nr.369-378). Legea în cauză propune o abordare complexă care presupune aplicarea și implementarea unui set de măsuri și mecanisme care tind spre maximizarea transparenței controlului de stat, eficientizarea lucrului inspectorilor, disciplinarea acestora și demotivarea practicilor de abuz, accent pe conrol planificat precum și...

Rezultatele sondajului ”Accesibilitatea informației privind controlul de stat” pentru luna septembrie 2016

În contextul evaluării reformelor guvernamentale prin intermediul unei fișe de punctaj transparente și comprehensive (Scorecard) Cancelaria de Stat a elaborat și a plasat pe portalul public www.controale.gov.md , precum și pe site-urile organelor de control un sondaj. Chestionarul în cauză este alcătuit din 3 întrebări în aşa fel încât să ofere datele atât despre accesibilitatea informației privind controlul de stat cât şi despre opiniile agenților economici vis-a-vis de tematica...

Linia Guvernului cu privire la controlul de stat

În scopul facilitării accesului mediului de afaceri la servicii de asistenţă informaţională, precum și pentru prevenirea cazurilor de abuz din partea organelor de control în efectuarea controalelor de stat, Cancelaria de Stat a instituit linia telefonică :   823-823 , care este disponibilă între orele 8.00 - 17.00 în zilele de luni-vineri şi este deservită de către specialiştii Serviciului monitorizarea controalelor de stat. Linia telefonică poate fi utilizată de...

Graficul controalelor planificate pentru trimestrul IV al anului 2016

În conformitate cu dispozițiile art. 15 privind graficul controalelor planificate din Legea nr. 131 din 08 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, Serviciul monitorizarea controalelor de stat, a analizat proiectele graficelor controalelor planificate pentru trimestrul IV al anului 2016, astfel Vă comunicăm următoarele: pentru trimestrul IV, 2016 au fost coordonate și înregistrate graficele controalelor planificate ale 18 instituții, care...

Notă informativă privind controalele efectuate în Republica Moldova pentru semestrul I al anului 2016

Notă informativă  privind controalele efectuate în Republica Moldova pentru semestrul I al anului 2016 Serviciul monitorizarea controalelor de stat informează că în primul semestru al anului curent, numărul controalelor de stat efectuate de către organele abilitate cu funcții de control care cad sub incidența Legii nr. 131 din 08 iunie 2012 "Privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător" s-a micșorat de două ori față de perioada precedentă. ...

Comunicat - Cancelariei de Stat a înregistrat graficele controalelor planificate pentru trimestrul III, al anului 2016

Serviciul Monitorizarea Controalelor de Stat al Cancelariei de Stat a coordonat și înregistrat graficele controalelor planificate pentru trimestrul III, al anului 2016. Graficele controalelor planificate au fost analizate prin prisma respectării prevederilor Legii nr. 131 din 08 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător ,  precum și Legii nr. 18 din 4 martie 2016 privind moratoriu asupra controlului de stat,  conform HG nr.810 din 29 iunie...

Moratoriul asupra controlului de stat, prelungit pentru încă trei luni

Guvernul a aprobat, în şedinţa de 29.07.2016, prelungirea moratoriului instituit asupra controlului de stat cu încă trei luni, începând cu 1 iulie 2016. Măsura vine să asigure condiţii favorabile pentru dezvoltarea mediului de afaceri şi previne abuzurile sau verificările neîntemeiate în ceea ce-i privește pe antreprenori. Pe perioada moratoriului, controalele pot fi efectuate doar dacă intervin situaţii de pericol asupra vieţii, sănătăţii, ordinei publice, securităţii...

Guvernul a decis reducerea numărului instituţiilor cu funcţii de control

Cabinetul de miniştri a aprobat în şedinţa de Guvern unele ajustări şi modificări la cadrul normativ, în special la Legea nr. 131 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător. Potrivit noilor prevederi, numărul organelor cu funcţii de control va fi redus esenţial. Astfel, din 33 de instituții de control existente în prezent, vor rămâne doar 11, precum şi 5 regulatori independenţi.   Scopul reformei organelor cu funcții de control este diminuarea poverii...

Apelurile parvenite la Linia Guvernului (022) 823 - 823

De la lansare și pînă la data de 31 mai curent, operatorii de la Linia Guvernului (022) 823 – 823 au preluat 505 apeluri (4februarie-31mai). În luna mai 2016 au fost preluate 88 de apeluri , cu durata medie a unui apel de 1,50 minute.  Întrebările parvenite au avut ca obiect de referință moratoriul asupra controlului de stat, lista instituțiilor care nu au dreptul de a efectua controale, precum și excepțiile de la prevederile legii.   Pe parcursul lunii...

Chestionarul Băncii Mondiale

Începînd cu 11  aprilie  2016, organele publice cu funcții de control vor organiza ședințe de lucru  cu reprezentanții Băncii Mondiale și Corporației Financiare Internaționale în  vederea  clarificării  unor detalii și solicitării informațiilor complementare în baza chestionarului care poate fi găsit aici /documents/102356/0/Chestionar+2016.pdf/dbb532ab-9edb-408b-9f8a-92433f641b10